11 ianuarie 2019, Bucuresti, Comunicat de presa- Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR):

Comisia de Transport si Turism a Parlamentului European (TRAN) a votat in 10.01.2019 amendamentele de compromis privind Pachetul de Mobilitate 1

Amendamentele pentru 2 din cele 3 dosare au fost respinse, iar amendamentele pentru unul dintre dosare au fost adoptate

In cadrul reuniunii Comisiei de Transport si Turism a Parlamentului European (TRAN) din  10.01.2019, au fost votate amendamentele de compromis privind Pachetul de Mobilitate 1, respectiv:

- propunerea de revizuire a Regulamentului 561/2006 privind timpii de conducere si de odihna ai soferilor profesionisti – raportor Wim van de Camp – au fost RESPINSE amendamentele

- propunerea de lege speciala pentru aplicarea Directivei detasarii nr. 71/1996 la transporturile rutiere – raportor Merja Kyllönen – au fost RESPINSE amendamentele

- propunerea de modificare a Regulamentului nr.1071/2009 privind accesul la profesie si a Regulamentului 1072/2009 privind accesul la piata de transport rutier de marfa – raportor Ismail Ertug – au fost ADOPTATE amendamentele

In momentul de fata exista dezbateri asupra procedurii care va fi urmata cu privire la supunerea acestor dosare la vot in Plenul Parlamentului european din saptamana 21-25 ianuarie 2019 - la Bruxelles, iar in urma intalnirii coordonatorilor din TRAN, se va decide ce va fi supus la vot in plenul PE:

- toate cele 3 dosare – tinand cont ca in 4 iulie 2018 ele au fost adoptate in PE cu cateva voturi ”pentru” fata de numarul voturilor ”impotriva”, si de fapt aceasta situatie a dus la trimiterea inapoi in TRAN a acestor dosare pentru a fi revizuite, astfel incat la o noua supunere la vot in plen sa intruneasca o majoritate mai solida.

- doar  propunerea de modificare a Regulamentului nr.1071/2009 privind accesul la profesie si a Regulamentului 1072/2009 privind accesul la piata de transport rutier de marfa – raportor Ismail Ertug - cu amendamentele de compromis adoptate de TRAN in 10.01.2019.

- niciunul dintre cele 3 dosare - avand in vedere ca fac parte din Pachetul Rutier, fapt putin probabil. In acelasi pachet este si revizuirea Directivei inchirierii autovehiculelor comerciale fara sofer, dosar care a ramas pe ordinea de zi a sesiunii plenare de la Strasbourg din 14.01.2109 a Parlamentului European.

Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania – UNTRR doreste sa multumeasca  Eurodeputatilor romani, care se implica activ in sprijinirea industriei de transport rutier din Romania, pentru a oferi sanse egale pe piata europeana firmelor de transport rutier din Romania si angajatilor acestora si pentru a evita falimentarea transportatorilor romani.

Reamintim ca masurile continute in Pachetul Mobilitate 1 cuprind urmatoarele domenii:

  • Accesul la piata transporturilor rutiere si la profesia de operator de transport marfa si calatori
  • Autovehicule de transport marfa inchiriate fara soferi
  • Taxele de drum si taxarea electronica
  • Normele privind timpii de conducere si de odihna
  • Detasarea lucratorilor
  • Aplicarea legislatiei
  • Taxe aplicate autovehiculelor
  • Monitorizarea si raportarea emisiilor de CO2 pentru autovehiculele grele

Conform studiilor Comisiei Europene, mobilitatea asigura peste 11 milioane de locuri de munca de persoane, reprezentand 5% din forta de munca totala, transportul rutier reprezinta aproape jumatate din totalul activitatilor de transport de marfa. De asemenea, Transportul reprezinta 13% din totalul cheltuielilor gospodariilor. Tot in acest studiu se estimeaza ca in perioada 2010 - 2050, transportul de persoane va creste cu aproximativ 42% iar transportul de marfa va inregistra o crestere cu 60%.

UNTRR a participat in data de 10.01.2019 la protestul din fata Parlamentului European si a mai organizat si in data de 11.01.2019 un protest in fata Reprezentantei Comisiei Europene de la Bucuresti cu ocazia vizitei Presedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, si a Colegiului Comisarilor. UNTRR a depus la Reprezentanta Comisiei Europene un protest si o adresa catre Presedintele Comisiei Europene impotriva propunerilor din Pachetul Mobilitate 1, intrucat sunt discriminatorii, ridica bariere in transportul rutier cu efecte considerabile si provoaca o mare povara administrativa, organizationala si financiara si fragmenteaza piata europeana a serviciilor de transport.

UNTRR continua sa monitorizeze atent evolutia dezbaterilor pe marginea pachetului mobilitate la nivel european. Urmariti www.untrr.ro si pagina de Facebook UNTRR pentru a fi la curent cu ultimele noutati si cu actiunile UNTRR.

* * *

Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR) este o organizatie profesionala si patronala, neguvernamentala, independenta, apolitica, fondata in 1990 pe principii democratice, care promoveaza si apara interesele transportatorilor rutieri pe plan intern si international, inregistrand de la infiintare pana in prezent peste 16.000 de firme inscrise - operatori care efectueaza transporturi interne si internationale de marfa si persoane.