Vama Racovat, amplasata in judetul Botosani, la frontiera cu Ucraina, este inchisa, pentru modernizare, de 9 ani. Vestea buna este ca Ministerul Finantelor spune ca lucrarile vor fi receptionate pana la finalul lunii iunie. Vestea mai putin buna este ca partea ucrainiana nu si le-a finalizat pe ale sale.

In februarie 2010, Guvernul aproba Memorandumul privind "Punctele de trecere simplificata de la frontiera dintre Romania si Ucraina", prin care intentiona sa aduca la standarde Schengen un numar de cinci vami. Una dintre ele era si cea de la Racovat, care, la momentul inchiderii, inregistra un trafic zilnic de 1.200 de persoane si 350 de masini. 

Standardele Schengen prevad dotarea punctelor de trecere cu infrastructura si echipamentele necesare securizarii frontierelor externe. Concret, in la Racovat urmau a fi construite spatii pentru cercetari si intervievari si instalata aparatura de zi si de noapte. 

Lucrarile ar fi trebuit finalizate in 6 luni, costul total al proiectului fiind de 360.000 de euro. 

Din pacate, lucrurile nu au mers in niciun fel conform planului. in 2011, firma Instal Design SRL, care a castigat licitatia, a abandonat in scurt timp santierul, ulterior a intrat in insolventa, apoi s-a redresat, iar in cele din urma s-a reapucat de lucru.

Intre timp, Consiliul Judetean Botosani a obtinut o finantare nerambursabila de 3 milioane de euro prin Programul Operational Comun (POC) Romania – Moldova – Ucraina pentru reabilitarea drumului Cristinesti – Racovat, destinat accesului in vama. Soseaua de 10 km a fost finalizata inca din 2016, iar, de atunci, CJ tot asteapta ca Bruxelles-ul sa-si ceara banii inapoi pentru ca obiectivul principal al derularii proiectului, facilitarea traficului prin vama spre Ucraina, (inca) nu exista.

Se pare, insa, ca situatia se va schimba in acest an. Ministerul Finantelor spune ca lucrarile de constructie vor fi receptionate pana la finalul lunii iunie.

"Sediul punctului de terecere a frontierei a fost finalizat in anul 2018, intocmindu-se un Proces-verbal de suspendare a receptiei ca urmare a unor obiectiuni privind unele lucrari de degradare si nefinalizate de constructorul initial, SC Instal Design SRL. Estimarile facute sunt ca pana la sfarsitul semestrului I al anului 2019 sa se efectueze receptia lucrarilor pentru acest sediu", arata Attila Gyorgy, secretar de stat in Ministerul Finantelor Publice.

Din pacate, potrivit acestuia, finalizarea sediului nu este, insa, sinonima si cu realurea trecerilor prin vama.

"Deschiderea traficului prin punctul vamal Racovat este conditionata de realizarea lucrarilor de modernizare ale partii ucrainiene la punctul de trecere a frontierei corespondent (Diakivti, n. red.), lucrari care nu sunt finalizate", a conchis reprezentantul Ministerului Finantelor.

In prezent, pe o lungime de 650 de km de frontiera cu Ucraina nu sunt operationale decat trei puncte de trecere rutiera, la Sighet, Halmeu si Siret.