Grande America, o nava de transport containere, operata de compania italiana Grimaldi Lines, care se indrepta spre Brazilia, a luat foc si s-a scufundat in data de 12 martie, la aproximativ 150 de mile marine sud-vest de Brest, Franta, la o adancime de 15.000 de picioare. Echipajul a fost salvat de o nava a  Royal Navy.

Nava transporta 2000 de automobile printre care se aflau 37 de Porsche, inclusiv patru modele de 911 GT2 RS, care valorează 292.200 dolari fiecare. Desi productia modelului  911 GT2 RS s-a incheiat in luna februarie 2019, Porsche a informat clientii brazilieni ca datorita scufundarii va reporni productia modelului.

Compania din Stuttgart a scris o scrisoare clientilor brazilieni, informandu-i ca vor reproduce modelul in special pentru ei:

"Ne pare rau sa va informam ca, din cauza unui incendiu, o nava a grupului Grimaldi, care transporta vehiculul dvs., s-a scufundat pe 12 martie 2019, si din acest motiv, GT2 RS nu poate fi livrat. După cum probabil stiti, Porsche a incheiat productia modelului 911 GT2 RS in februarie 2019 si in conditii normale, nu ar fi posibil sa cumparati alta masina. Vom reproduce modelul special pentru dumneavoastra.”

Un alt constructor auto european, Audi, a pierdut un numar neprecizat de vehicule, inclusiv modelele Audi A3, A5, RS4, RS5 si Q7.

Echipajul a scapat cu viata, cumparatorii masinilor vor primi altele in loc, producatorii vor fi probabil despagubiti de firmele de asigurari, asa ca ne permitem sa glumim... ne gandim, oare se vor gasi pe la noi cativa “baieti destepti” care sa scoata masinile din ocean, sa le usuce cu feonul, sa le lustruiasca si sa le revanda ? ...!!!