Grupul Volkswagen permite accesul altor producatori la platforma MEB (Platforma modulara pentru productia de masini electrice). Scopul este acela de a diminua semnificativ costurile in productia de masinile electrice prin cresterea gradului de utilizare a platformei MEB si generarea unor economii din volumele produse, permitand accesul mai multor oameni la solutiile de mobilitate ale viitorului.

Grupul Volkswagen planuieste sa produca un prim val de 15 milioane de vehicule 100% electrice pe aceasta platforma. e.GO Mobile, companie cu sediul in Aachen, Germania, va fi primul partener extern care va folosi platforma pentru a lansa modele electrice, care vin in completarea celor produse de Volkswagen. Cele doua companii au gandit un proiect special comun in acest sens. Volkswagen subliniaza capacitatea de adaptare a platformei MEB si la productia de masini in serie limitata prin expunerea ID. BUGGY la Salonul International Auto de la Geneva.  

„Platforma noastra modulara pentru productia de masini electrice dovedeste expertiza noastra in domeniu. Mai mult de 100 milioane de masini au la baza aceasta platforma. Dorim sa facem accesibila MEB  si pentru alti producatori auto transferand acest concept de succes in noua era electrica. MEB va deveni un standard in productia de masini electrice. Platforma ne va permite sa oferim clientilor solutii de mobilitate individuale, neutre din punct de vedere a emisiilor de carbon, sigure, confortabile si accesibile pentru cat mai multe persoane. MEB permite chiar si productia in serie limitata a unor modele cu o incarcatura emotionala aparte precum ID. BUGGY. Sunt incantat ca e.GO a ales sa fie primul partener care va folosi platforma in baza unui proiect definit in comun”, a declarat Dr. Herbert Diess, CEO Volkswagen AG.

Pentru Volkswagen anul 2019 este unul cheie in ofensiva sa electrica, compania urmand sa accelereze si mai mult in acest domeniu in urmatorii ani.  La Geneva, Grupul Volkswagen va expune mai multe masini electrice, concepte si modele aflate in faza de studiu precum Audi e-tron GT, SKODA Vision iV, SEAT Urban Car3 sau ID. BUGGY, toate acestea urmand a-si face debutul pe piata in anii viitori. 

Volkswagen va investi pana in anul 2023 circa 44 miliarde euro in electrificarea modelelor sale, digitalizare, servicii de mobilitate si condusul autonom. Din acest buget o suma de 30 miliarde de euro va fi alocata exclusiv pentru productia de masini electrice. Estimarile sunt ca  masinile electrice vor reprezenta un sfert din portofoliul total de modele pana in anul 2025. 

e.GO Mobile AG este un pioner in productia de masini electrice, compania fiind fondata in 2015 de Prof. Dr. Gunther Schuh. Compania a dezvoltat proiecte impresionante in campusul RWTH din Aachen. Echipele de la e.GO lucreaza la productia unei varietati mari de masini electrice pentru distante scurte, eficiente din perspectiva costurilor si centrate pe nevoi concrete ale clientilor.