Ford a dezvaluit noua generatie a SUV-ului Kuga, ce ofera o gama de sisteme de propulsie hibride, care permit un nivel de eficienta fara precedent in familia SUV-urilor Ford.

Kuga Plug-in Hybrid, Kuga EcoBlue Hybrid (mild-hybrid) si Kuga Hybrid (full-hybrid) sunt oferite alaturi de motoarele diesel EcoBlue de 2.0 litri sau 1.5 litri, de motorul pe benzina EcoBoost de 1.5 litri si de o noua transmisie automata inteligenta cu opt trepte.

Arhitectura power-split combina un motor pe benzina de 2.5 litri cu patru cilindri care functioneaza in ciclu Atkinson, un motor electric/generator si o baterie Litiu-Ion de 14.4 kWh pentru a produce 225 de cai putere. Primul hibrid plug-in pe care Ford il propune pe piata europeana va putea oferi o autonomie de peste 50 de kilometri in modul de rulare pur electric. Consumul anticipat este de 1.2 litri/100 km, iar emisiile de 29 de grame CO2/km.

Bateria poate fi incarcata printr-o mufa de alimentare localizata in zona aripii fata si este realimentata automat in mers cu ajutorul tehnologiei incarcarii regenerative, care capteaza energia cinetica in mod normal pierduta in momentul franarii. Se anticipeaza ca va fi nevoie de circa 4 ore pentru ca bateria sa poata fi incarcata complet printr-o priza externa de 230 de volti.

Soferul poate sa decida cand si cum utilizeaza energia electrica stocata in baterie cu ajutorul modurilor EV Auto, EV Now, EV Later si EV Charge. In momentul in care bateria atinge cel mai coborat punct de descarcare, Kuga comuta automat pe modul EV Auto, pentru o eficienta optimizata, suplimentand puterea motorului pe benzina cu asistenta din partea motorului electric prin utilizarea energiei captate.

Kuga EcoBlue Hybrid: Noul Kuga EcoBlue Hybrid imbunatateste motorul diesel Ford EcoBlue de 2.0 litri si 150 CP pentru un nivel si mai ridicat de eficienta la nivelul consumului de carburant. Tehnologia mild-hybrid implica un starter/generator integrat antrenat pe curea (BISG) care inlocuieste alternatorul clasic, permitand recuperarea si depozitarea energiei generate in timpul decelerarii si incarcarea unui pachet de baterii Litiu-Ion de 48 de volti racit cu aer. BISG se comporta si ca un motor, utilizand energia stocata pentru a oferi un plus de cuplu, dar alimentand totodata si sistemele electrice auxiliare ale masinii.

Sistemul de 48 de volti permite, de asemenea, ca tehnologia Start-Stop de pe noul Kuga sa opereze in mai multe situatii si contexte pentru o eficienta mai buna, acest lucru contribuind la un nivel anticipat al emisiilor de 132 de grame CO2/km si la un nivel al consumului de 5.0 litri/100 km.

Kuga Hybrid: Aceasta versiune utilizeaza un sistem de propulsie hibrid cu auto-incarcare care permite rularea pur electrica si combina un motor pe benzina de 2.5 litri care functioneaza in ciclu Atkinson cu un motor electric, un generator, o baterie Litiu-Ion si o transmisie automata de tip power-split dezvoltata de Ford. Kuga Hybrid va fi disponibil in 2020 cu tractiune pe puntea fata si cu sistemul Ford Intelligent All-Wheel Drive, bifand cifre anticipate de consum de 5.6 litri/100 km si emisii de 130 de grame CO2/km.

Clientii noii generatii Kuga pot sa aleaga, de asemenea, dintr-o gama complexa de motoare EcoBoost pe benzina si EcoBlue diesel. Acestea ofera un nivel optimizat de putere si de rafinament si se ridica la nivelul cerut de cele mai recente standarde stringente de emisii Euro 6, calculate utilizand procedura WLTP. Motoarele sunt sprijinite de sistemul Auto Start-Stop, disponibil standard cu scopul de a reduce costurile de rulare si de o gama de transmisii care include o cutie manuala cu sase trepte ce ofera schimbari rafinate ale treptelor si o noua cutie automata cu opt trepte care permite sofatul fara efort.

Kuga EcoBlue: Motorul EcoBlue de 2.0 litri si 180 CP anticipeaza un consum minim de 5.7 litri/100 km si emisii de 150 de grame CO2/km. Eficienta la nivelul consumului de combustibil este imbunatatita cu ajutorul unui sistem de admisie integrat cu canale de admisie “oglinda” polizate care optimizeaza fluxul de aer si printr-un turbocompresor cu inertie redusa. Sistemul de injectie de inalta presiune este mai fin, mai silentios si mai precis. Tratamentul catalitic selectiv contribuie la reducerea emisiilor NOX.

Kuga este cel mai vandut SUV Ford la nivel european si al treilea model al gamei Ford in regiune la nivel de vanzari, dupa Fiesta si Focus. Clientii au achizitionat 153.800 de exemplare Kuga in 2018, contribuind la o crestere de peste 19% a vanzarilor de SUV-uri Ford in cursul anului trecut.

Noile tehnologii care permit oprirea si repornirea automata in traficul aglomerat, recunoasterea indicatoarelor rutiere de limitare a vitezei si centrarea masinii pe mijlocul benzii ii ajuta pe soferi sa negocieze situatiile aglomerate din trafic si rularea pe autostrada cu mai multa incredere decat pana acum, in timp ce farurile care anticipeaza virajele si se adapteaza in functie de indicatoare contribuie la o vizibilitate mai buna pe timp de noapte. Tehnologia Head-Up Display il ajuta pe cel de la volan sa ramana cu privirea pe sosea, in timp ce a doua generatie a sistemului de asistenta la parcare permite manevre complet automatizate de parcare prin simpla apasare a unui buton.

Noul Ford Kuga este a treia generatie a SUV-ului de clasa compacta pe care Ford l-a lansat pe piata din 2008. In acest timp, Ford a vandut mai mult de un milion de unitati Kuga.

Noua generatie Kuga este primul SUV construit pe platforma globala C2, care determina un nivel aerodinamic superior pentru un consum imbunatatit si o masa proprie care scade cu pana la 90 de kilograme in comparatie cu versiunile de motorizare echivalente modelului precedent. In plus, noua arhitectura este conceputa pentru a perfectiona performantele la impact si ofera o rigiditate torsionala cu 10% mai mare care permite un comportament dinamic mai bun si un rafinament ridicat. Aditional, spatiul interior este mai mare, in timp ce designul exterior ramane unul dinamic si expresiv.

Plaja larga de optiuni include executii diferite pentru variantele Kuga Vignale, ST-Line si Titanium, fiecare oferind un caracter unic care reflecta personalitatile proprietarilor.

Cu un design contemporan si increzator, Kuga Titanium este reprezentativ pentru calitatea si dotarile de top care vor fi oferite clientilor la nivel european. Printre trasaturile esentiale se numara un scut si un difuzor aerodinamic posterior sport, oglinzi, bandouri laterale si manere ale usilor vopsite in culoarea caroseriei, lumini de zi LED si jante standard de 17 inch sau optionale de 19 inch.

Versiunea elevata Kuga Vignale pune la dispozitie elemente exclusive si o atentie meticuloasa la detalii, oferind ornamente Vignale exclusiviste precum finisajele din aluminiu satinat pentru barele longitudinale de pe plafon, pentru zona inferioara a spoilerelor si pentru protectiile laterale ale usilor. De asemenea, aceasta versiune dispune de un design elegant pentru spoilerele fata si spate, alaturi de o grila frontala cromata caracteristica variantelor Vignale si de tevi de evacuare duble. Jantele standard au diametrul de 18 inch, clientii putand opta pentru variante de 19 sau 20 de inch. Interiorul este si el imbunatatit prin scaunele Windsor cu tapiterie din piele care prezinta un design exclusiv Vignale cu tipar hexagonal, prin volanul incalzit imbracat in piele si prin covorasele premium din velur.

 Kuga ST-Line primeste un design inspirat din gama modelelor Ford Performance, elementele estetice incluzand spoilere si pasaje ale aripilor vopsite in culoarea caroseriei. Grila frontala, scutul frontal, difuzorul de aer posterior si barele longitudinale de pe plafon sunt finisate intr-o nuanta neagra. Un eleron de dimensiuni apreciabile, jantele standard de 18 inch (optional de 19 inch) si tevile duble de evacuare completeaza caracterul sportiv al acestei versiuni. La interior, plafonul este tapitat intr-o nuanta inchisa, scaunele cu design exclusiv ST-Line ofera cusaturi contrastante de culoare rosie, iar pedalierul din aliaj, volanul cu partea inferioara tesita si covorasele si pragurile ST-Line reflecta personalitatea performanta a masinii.

Noua generatie Kuga este oferita in 12 nuante exterioare, inclusiv noile vopseluri metalice Diffused Silver si Sedona Orange. Blue Panther, o nuanta noua disponibila exclusiv pe versiunile Vignale, se alatura finisajelor premium triplu-strat precum Lucid Red sau Star White perlat.