Un proiect de lege pentru constituirea si utilizarea Fondului special al autostrazilor a fost inregistrat pentru dezbatere la Senat, initiativa apartinandu-i deputatul PMP, Ionut Simionca. 

Potrivit propunerii legislative, Fondul va fi alimentat, in principal, din banii cetatenilor si ai companiilor din Romania, iar statul nu va putea deturna destinatia lor.

Astfel, sursele de finantare vor proveni fie din redirectionarea benevola a unei fractiuni din impozitele datorate statului de catre persoanele fizice sau de microintreprinderi, fie din donatii ale cetatenilor sau companiilor.

De asemenea, daca guvernul doreste sa se implice direct, poate contribui cu sume la realizarea diferitelor obiective de investitii.

"In acest mod, cetatenii vor putea finanta proiectele si nici nu vor avea cheltuieli suplimentare, avand acces la o situatia financiara a Fondului in mod transparent. Trebuie mentionat faptul ca autoritatile publice nu pot redirectiona sumele din Fondul special al autostrazilor catre alte destinatii, singurii care pot stabili destinatia banilor fiind cetatenii. Aceasta propunere legislativa nu are caracter obligatoriu, ci optional, oferind o optiune suplimentara fata de cele existente", arata deputatul PMP. 

Conform initiativei, Compania Nationala de Administrare a infrastructurii Rutiere este institutia publica care are obligatia sa constituie si sa gestioneze Fondul special al autostrazilor, fiind responsabila de buna executare a lucrarilor. 

La randul sau, Ministerul Transporturilor reprezinta autoritatea de supraveghere si control.

"Timp de aproape 30 de ani guvernantii nu au reusit sa inteleaga ca autostrazile reprezinta o prioritate pentru romani. in ultimii ani, ritmul realizarii acestor obiective a scazut foarte mult, de la putin peste 100 de kilometri pe an in 2012 si 2013, la mai putin de 30 de kilometri in 2014 sau chiar 15 kilometri in 2017", conchide Ionut Simionca.

Dupa dezbaterea din Senat, proiectul va intra in discutia Camerei Deputatilor, forul decizional in acest caz.